Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale

logo Artri

ARTRI este asociaţia naţională garantă pentru Convenţia TIR în România încă din anul 1965. Tot de atunci, ARTRI este membră activă a Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere (IRU), Geneva. Ca persoană juridică de drept privat, non-profit, constituită într-o organizație profesională de interes comunitar, neguvernamentală și independentă, ARTRI sprijină transportatorii rutieri în organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice, în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi a oricăror alte activităţi anexe şi conexe sferei transporturilor, care, prin specificul lor, au menirea de a susţine logistic, administrativ, financiar sau sub orice altă formă, activitatea de transport rutier internaţional. Contribuția noastră a fost confirmată și apreciată de toți cei 12.000 de membri, înregistrați în ultimii 20 ani, precum și de autoritățile, instituțiile naționale și internaționale și de organizații din domeniu.

Florinel Andrei, Secretar General ARTRI

Transporturile rutiere internaționale apropie țări, popoare și culturi. De peste 50 de ani, transportatorii ARTRI fac legatura între oameni și bunuri, impulsionând progresul economic și cooperarea internațională.
În aceste conditii, participarea noastră la Global Compact Network Romania reprezintă un demers firesc de susținere a acestei mentalități în raporturile sociale, de afaceri și cu mediul înconjurător.

Florinel Andrei, Secretar General

 

Persoană de contact:

Daniel Mazilu, Subsecretar general
daniel.mazilu@artri.ro
Tel: +4.0740.060.676

Bd. Marasti, nr. 25, Sector 1, 011462, Bucharest, Romania

www.artri.info

Noutăți


România are de recuperat un deficit istoric de absolvenţi de învăţământ superior
Ponderea absolvenţilor de învăţământ superior în totalul populaţiei active este (în 2016), în România, cea mai scăzută din Uniunea Europeană: 15,1%, în timp ce media UE este de 27,2%, se arată în cel mai recent infografic publicat de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România. Citește mai mult...

Ești tu următorul pionier SDG?
UN Global Compact a început căutarea de noi pionieri în rândul liderilor de afaceri care iau măsuri pentru a susține Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG). Citește mai mult...

UN Global Compact lansează Instrumentul de Analiză a Diferenței de Gen
UN Global Compact a lansat Instrumentul de Analiză a Diferenței de Gen, o platformă online care ajută companiile să identifice punctele forte, lacunele și oportunitățile de îmbunătățire a egalității de gen și abilitarea femeilor la locul de muncă, în cadrul piețelor economice și a comunităților pe care le deservesc. Citește mai mult...

UN Global Compact face apel la liderii de afaceri să prioritizeze egalitatea de gen
De Ziua Internațională a Femeii, UN Global Compact și-a luat angajamentul de a uni comunitatea de afaceri pentru a prioritiza egalitatea de gen. Citește mai mult...

Xiamen Airlines devine prima companie aeriană care sprijină Obiectivele de Dezvoltare Durabilă
Compania chineză Xiamen Airlines s-a angajat să sprijine Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, devenind astfel prima companie aeriană care și-a asumat un astfel de angajament. Citește mai mult...