Sprijinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în România, la raport la ONU

14368624_1102835113087106_742927940501375495_nPrim-ministrul Dacian Cioloș reprezintă România la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a ONU cu misiunea de a prezenta modul în care Obiectivele Globale de Dezvoltare Durabilă, conținute în Agenda 2030, se reflectă în programele și strategiile Guvernului României.

La evenimentul care se derulează în intervalul 20-26 septembrie, la New York, sub genericul „Obiectivele de dezvoltare durabilă – un efort global pentru transformarea lumii în care trăim”, organizația mondială va face un nou efort pentru a mobiliza voința colectivă a statelor membre în abordarea problemelor globale din domeniile principale ale mandatului său: menținerea păcii şi securităţii internaționale, cooperarea pentru dezvoltare, promovarea şi protecția drepturilor omului.

„Prezența mea la acest eveniment este menită să sublinieze eforturile României de a fi conectată la agenda globală, dincolo de cea europeană, și de a contribui, la rândul ei, la avansarea acesteia în direcția păcii, securității și dezvoltării sustenabile globale” a declarat prim-ministrul Dacian Cioloș.

14432932_1102835173087100_6292998563103146744_nUn obiectiv important al vizitei este și promovarea candidaturii României la un nou mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate (mandatul 2020-2021). Candidatura a fost depusă la sfârșitul anului 2006, la un an după încheierea unui mandat de succes în CS (2004-2005). România este membru al ONU din 1955 și are experiența a 4 mandate în CS. Ca membru responsabil al ONU, România contribuie la activitățile organizației pentru realizarea obiectivelor globale în diverse domenii (pace şi securitate, dezvoltare, drepturile omului, asistență umanitară), precum şi respectarea dreptului internaţional, promovarea democrației, a drepturilor omului și a statului de drept, domeniu în care România a avut inițiative multiple în ultimii ani.

Programul include și întrevederi cu înalți oficiali ONU (Secretarul General al ONU, Președintele Adunării generale a ONU), precum şi o serie de întâlniri bilaterale cu șefi de stat sau de guvern din state membre ONU.

Noutăți


Companiile producătoare de tutun vor fi eliminate din rețeaua UN Global Compact
Companiile participante a căror activitate implică fabricarea sau producerea de produse din tutun vor fi eliminate de la data de 15 octombrie 2017, anunță United Nation Global Compact ca urmare a actualizării politicii de integritate. Citește mai mult...

Global Compact Network România își schimbă Comitetul Director. Costinela Drăgan devine noul președinte.
Începând cu luna iulie 2017, Costinela Drăgan, Sustainability&Communications Manager al KMG International (Grupul Rompetrol), devine noul președinte al Global Compact Network România (GCNRo), cea mai importantă inițiativă de dezvoltare durabilă din România. Citește mai mult...

România are de recuperat un deficit istoric de absolvenţi de învăţământ superior
Ponderea absolvenţilor de învăţământ superior în totalul populaţiei active este (în 2016), în România, cea mai scăzută din Uniunea Europeană: 15,1%, în timp ce media UE este de 27,2%, se arată în cel mai recent infografic publicat de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România. Citește mai mult...

Ești tu următorul pionier SDG?
UN Global Compact a început căutarea de noi pionieri în rândul liderilor de afaceri care iau măsuri pentru a susține Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG). Citește mai mult...

UN Global Compact lansează Instrumentul de Analiză a Diferenței de Gen
UN Global Compact a lansat Instrumentul de Analiză a Diferenței de Gen, o platformă online care ajută companiile să identifice punctele forte, lacunele și oportunitățile de îmbunătățire a egalității de gen și abilitarea femeilor la locul de muncă, în cadrul piețelor economice și a comunităților pe care le deservesc. Citește mai mult...