INSOFT publică raportul COP

Raportul publicat [PDF] analizează impactul pe care INSOFT l-a avut asupra societății românești, respectiv asupra clienților, angajaților, partenerilor de afaceri, comunităților din care face parte precum Insoft valoriși asupra mediului înconjurător. În plus, acest raport lansează o nouă provocare pentru INSOFT arătând care sunt efectele politicilor de implementare a activităților de responsabilitate socială și cum contribuie acestea la creșterea eficienței companiei.

INSOFT Development&Consulting a susținut în perioada 2014-2015 o serie de proiecte cu impact social și acoperire națională atât în parteneriat cu organizații neguvernamentale cât și prin campanii proprii.

 „Sustenabilitatea este unul dintre conceptele care ne definesc activitatea și un factor important în dezvoltarea companiei noastre. Împărtășim valorile și obiectivele principale ale Global Compact, menținând prin toate acțiunile noastre angajamentul față de principiile organizației”, a spus Cristian Aciubotăriței – CEO & Fondator al INSOFT.

În perioada următoare, plecând de la strategia de business a companiei, se vor avea în vedere stabilirea de noi parteneriate relevante cu organizații non-guvernamentale implicate în derularea de activități care vizează promovarea educației, accesul pe piața muncii pentru grupurile defavorizate și protecția mediului.

În anul 2014, INSOFT Development & Consulting a aderat la United Nations Global Compact – inițiativă internațională ce promovează alinierea operațiunilor și strategiilor organizațiilor, la principii solide de etică, anticorupție, protecția muncii, a drepturilor omului și a mediului înconjurător, iar în 2015 INSOFT a devenit unul dintre cei 24 de membri fondatori ai rețelei locale Global Compact Network Romania.

Despre raportul COP

Comunicarea progresului (CoP) are drept scop informarea acționarilor companiei despre progresul acesteia în implementarea celor 10 principii ale Global Compact. Scopul CoP-ului este de a asigura și a aprofunda dedicarea participanților către Global Compact și să apere integritatea inițiativei. În plus, colecția de CoP-uri publicată pe site-ul Global Compact se constituie într-o sursă bogată de exemple de bune practici care servește drept bază pentru învățare și pentru performanță continuă. Semnatarii GC sunt obligați să publice anual un CoP în concordanță cu cerințele UNGC. Citiți detalii despre COP.

Noutăți


Global Compact Network România își schimbă Comitetul Director. Costinela Drăgan devine noul președinte.
Începând cu luna iulie 2017, Costinela Drăgan, Sustainability&Communications Manager al KMG International (Grupul Rompetrol), devine noul președinte al Global Compact Network România (GCNRo), cea mai importantă inițiativă de dezvoltare durabilă din România. Citește mai mult...

România are de recuperat un deficit istoric de absolvenţi de învăţământ superior
Ponderea absolvenţilor de învăţământ superior în totalul populaţiei active este (în 2016), în România, cea mai scăzută din Uniunea Europeană: 15,1%, în timp ce media UE este de 27,2%, se arată în cel mai recent infografic publicat de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România. Citește mai mult...

Ești tu următorul pionier SDG?
UN Global Compact a început căutarea de noi pionieri în rândul liderilor de afaceri care iau măsuri pentru a susține Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG). Citește mai mult...

UN Global Compact lansează Instrumentul de Analiză a Diferenței de Gen
UN Global Compact a lansat Instrumentul de Analiză a Diferenței de Gen, o platformă online care ajută companiile să identifice punctele forte, lacunele și oportunitățile de îmbunătățire a egalității de gen și abilitarea femeilor la locul de muncă, în cadrul piețelor economice și a comunităților pe care le deservesc. Citește mai mult...

UN Global Compact face apel la liderii de afaceri să prioritizeze egalitatea de gen
De Ziua Internațională a Femeii, UN Global Compact și-a luat angajamentul de a uni comunitatea de afaceri pentru a prioritiza egalitatea de gen. Citește mai mult...