Acordul Climatic de la Paris, gata de aplicat la nivel mondial

High-level Event on the Entry into Force of the Paris AgreementAcordul Climatic de la Paris intră în vigoare la 4 noiembrie 2016, a anunțat Organizația Națiunilor Unite.

“Aceasta este o ocazie memorabilă”, a declarat Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon. “Ceea ce părea de neconceput odată, este acum de neoprit. Sprijinul internațional puternic pentru ca Acordul de la Paris să intre în vigoare este o dovadă a urgenței de acțiune și reflectă consensul guvernelor că o cooperare globală solidă, întemeiată în acțiune națională, este esențială pentru a face față provocării climatice”, a continuat acesta.

Dar a avertizat că activitatea de punere în aplicare a acordului abia de acum începe. “Acum trebuie să trecem de la vorbe la fapte. Fiecare parte a societății trebuie să fie mobilizată pentru a reduce emisiile și de a ajuta comunitățile să se adapteze la efectele schimbărilor climatice inevitabile”, a încheiat Ban Ki-moon.

Acordul prevedea că acesta putea intra în vigoare la 30 de zile după ce 55 de țări, reprezentând 55% din emisiile globale, au depus instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aderare la Secretarul General al ONU. Până în prezent, 73 de țări și Uniunea Europeană au aderat la acord, depășind pragul.

Condițiile de intrare în vigoare au fost îndeplinite astăzi, când Austria, Bolivia, Canada, Franța, Germania, Ungaria, Malta, Nepal, Portugalia și Slovacia au depus instrumentele de ratificare la Secretarul General al ONU.

191 de țări au semnat Acordul cu intenția de a se alătura.

Noutăți


Global Compact Network România își schimbă Comitetul Director. Costinela Drăgan devine noul președinte.
Începând cu luna iulie 2017, Costinela Drăgan, Sustainability&Communications Manager al KMG International (Grupul Rompetrol), devine noul președinte al Global Compact Network România (GCNRo), cea mai importantă inițiativă de dezvoltare durabilă din România. Citește mai mult...

România are de recuperat un deficit istoric de absolvenţi de învăţământ superior
Ponderea absolvenţilor de învăţământ superior în totalul populaţiei active este (în 2016), în România, cea mai scăzută din Uniunea Europeană: 15,1%, în timp ce media UE este de 27,2%, se arată în cel mai recent infografic publicat de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România. Citește mai mult...

Ești tu următorul pionier SDG?
UN Global Compact a început căutarea de noi pionieri în rândul liderilor de afaceri care iau măsuri pentru a susține Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG). Citește mai mult...

UN Global Compact lansează Instrumentul de Analiză a Diferenței de Gen
UN Global Compact a lansat Instrumentul de Analiză a Diferenței de Gen, o platformă online care ajută companiile să identifice punctele forte, lacunele și oportunitățile de îmbunătățire a egalității de gen și abilitarea femeilor la locul de muncă, în cadrul piețelor economice și a comunităților pe care le deservesc. Citește mai mult...

UN Global Compact face apel la liderii de afaceri să prioritizeze egalitatea de gen
De Ziua Internațională a Femeii, UN Global Compact și-a luat angajamentul de a uni comunitatea de afaceri pentru a prioritiza egalitatea de gen. Citește mai mult...